Leviticus 20

Pedepse pentru încălcarea reglementărilor

1 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 2„Să le spui fiilor lui Israel: «Dacă vreun om dintre fiii lui Israel sau dintre străinii care locuiesc în Israel va da lui Moleh pe unul dintre copiii săi, să fie pedepsit cu moartea. Poporul țării să-l omoare cu pietre. 3Eu Îmi voi întoarce fața împotriva acelui om și-l voi nimici din mijlocul poporului său, pentru că a dat lui Moleh pe unul dintre fiii săi, Mi-a întinat Sfântul Lăcaș și a batjocorit Numele Meu cel sfânt. 4Dacă poporul țării închide ochii față de omul acela, când dă lui Moleh pe unul dintre copiii săi, și nu-l omoară, 5Eu Însumi Îmi voi întoarce fața împotriva acelui om și împotriva clanului său și-i voi nimici din mijlocul poporului lor, pe el și pe toți cei care se prostituează ca el, care se prostituează înaintea lui Moleh.

6Dacă se va duce cineva la cei care întreabă duhurile morților sau la cei care cheamă spiritele, ca să se prostitueze, luându-se după ei, Îmi voi întoarce fața împotriva lui și îl voi nimici din poporul său.

7De aceea sfințiți-vă și fiți sfinți, căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru. 8Să păziți hotărârile Mele și să le împliniți. Eu sunt Domnul Care vă sfințește.

9Dacă un om își va blestema tatăl sau mama, să fie pedepsit cu moartea. Și-a blestemat tatăl sau mama; sângele lui să fie asupra lui.

10Dacă un bărbat a comis adulter cu soția unui bărbat, dacă a comis adulter cu soția semenului său, atât cel care a comis adulter, cât și cea care a comis adulter să fie omorâți.

11Dacă un om se va culca cu soția tatălui său, descoperind astfel goliciunea tatălui său, amândoi să fie pedepsiți cu moartea; sângele lor să fie asupra lor.

12Dacă un om se va culca cu nora sa, amândoi să fie omorâți. Ei au comis o perversitate; prin urmare, sângele lor să fie asupra lor.

13Dacă un bărbat se va culca cu un alt bărbat la fel cum se culcă cu o femeie, amândoi au comis o urâciune. Trebuie să fie omorâți; sângele lor să fie asupra lor.

14Dacă un bărbat va lua de soție atât pe fată, cât și pe mama ei, lucrul acesta este o desfrânare. Să fie arși în foc atât el, cât și ele, pentru ca desfrânarea aceasta să nu rămână în mijlocul vostru.

15Dacă un bărbat se va împreuna cu un animal, atunci atât bărbatul, cât și animalul să fie omorâți.

16Dacă o femeie se va apropia de un animal și se va împreuna cu el, să ucizi atât femeia, cât și animalul. Trebuie să fie omorâți; sângele lor să fie asupra lor.

17Dacă un om o va lua pe sora sa, fata tatălui său sau fata mamei sale, și-i va vedea goliciunea, iar ea îi va vedea goliciunea lui, fapta aceasta este o urâciune. Să fie nimiciți amândoi înaintea ochilor fiilor poporului lor. El a descoperit goliciunea surorii lui și, prin urmare, va purta pedeapsa pentru nelegiuirea lui.

18Dacă un bărbat se culcă cu o femeie care este în perioada necurăției ei, descoperindu-i astfel goliciunea, dacă el îi descoperă scurgerea și ea își descoperă scurgerea de sânge, amândoi să fie nimiciți din mijlocul poporului lor.

19Să nu descoperi goliciunea surorii mamei tale, nici a surorii tatălui tău, pentru că aceasta ar însemna să descoperi goliciunea unei rude apropiate. Cei vinovați de acest păcat vor purta pedeapsa pentru nelegiuirea lor.

20Bărbatul care se culcă cu mătușa sa, descoperă goliciunea unchiului său. Ei își vor purta pedeapsa pentru păcatul lor; vor muri fără să aibă copii.

21Dacă un bărbat o va lua pe soția fratelui său,
În situația în care nu se aplică legea leviratului (Deut. 25:5-6), adică fratele trăiește sau a murit după ce a lăsat urmași.
lucrul acesta este o necurăție, căci a descoperit goliciunea fratelui său; nu vor avea copii.

22Să păziți toate hotărârile Mele și să împliniți toate legile Mele, pentru ca țara în care vă voi așeza să nu vă verse. 23Să nu urmați obiceiurile națiunilor pe care le voi alunga dinaintea voastră, căci ele au făcut toate aceste lucruri și Mi-e scârbă de ele. 24Vouă însă v-am promis că veți moșteni țara lor. Eu Însumi vă voi da în stăpânire o țară în care curge lapte și miere. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, Care v-am separat de celelalte popoare.

25De aceea să faceți deosebire între un animal curat și unul necurat, între o pasăre necurată și una curată, ca să nu vă pângăriți prin animalele, păsările sau vreo vietate care se târăște pe pământ, pe care le-am deosebit pentru voi ca fiind necurate. 26Voi să-Mi fiți sfinți, pentru că Eu, Domnul, sunt sfânt; Eu v-am separat de celelalte popoare ca să fiți ai Mei.

27Dacă este printre voi vreun bărbat sau vreo femeie care întreabă duhurile morților sau care cheamă spiritele, trebuie să fie omorâți. Să fie uciși cu pietre, iar sângele lor să fie asupra lor»“.

Copyright information for RonNTR